
Lóránt ANTAL
Lóránt ANTAL este senator în Parlamentul României, președinte al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, membru al Comisiei economice, industrii și servicii, precum și membru al Consiliului economic al UDMR, un for de pregătire a proiectelor legislative sau documente și programe economice și guvernamentale.
Este fondator al mai multor companii specializate în dezvoltare, consultanță și finanțare în domeniul energiei regenerabile, precum și în gestionarea programelor de dezvoltare regională. A avut contribuții importante în proiecte de dezvoltare în domeniul parcurilor industriale și în proiecte de pionierat privind producerea de energie regenerabilă pentru autorități publice locale în vederea eficientizării consumului de energie electrică la nivel de iluminat public și clădiri publice.
A urmat studii în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima și al Facultății de Științe Economice Dimitrie Cantemir. După încheierea acestora, s-a implicat în întărirea activității de tineret din zona Odorhei, iar mai târziu, la nivel național, devenind președinte al TUDMR, cel mai mare consiliu maghiar de tineret din România.
În 2014 a candidat pentru alegerile pentru Parlamentul European, iar în 2018 a devenit senator pentru județul Harghita, fiind reales în 2020 și în 2024.