Alexandra Floricică este Head of Sustainable Development în cadrul ProCredit Bank România, bancă comercială digitală orientată către dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii. Licențiată în științe juridice, la Universitatea Bucuresti, Alexandra și-a început cariera în cadrul ProCredit Bank în anul 2017, unde a ocupat diverse roluri în departamentele de Credit Risk & Risk Management. In 2023, a absolvit Academia ProCredit Management din Germania, iar incepand cu octombrie 2023 este cursantă a programului Pan-Executive MBA, University of York & University of Strasbourg.
În prezent, Alexandra conduce aria Sustainable Development din cadrul ProCredit Bank, o arie strategică, instituția operând ca bancă verde ce prioritizeaza 3 piloni importanți: cel financiar, cel de mediu si cel social.
ProCredit este pionier în oferirea de credite verzi și soluții de dezvoltare durabilă, încă din 2014, în prezent peste 20% din portofoliul IMM fiind reprezentat de credite verzi. Printre destinațiile acestora se numără proiecte din diverse sectoare, cu investiții în eficiență energetică, energie regenerabilă și agricultură sustenabilă.